Marian Suciu

marți, 19 iulie 2011

Marian Suciu


                


            Marian Suciu - Is fecior de muresan
   
   Dedic aceaste melodii tuturor celor care acceseaza aceasta pagina web! Din suflet pentru suflet! Marian Suciu

 

sâmbătă, 9 octombrie 2010

Festivalul Vinului Targu-Mures

 

Timp de trei zile, mureşenii pot testa producţia de vin de anul acesta. Festivalul vinului şi al artei meşteşugăreşti a ajuns la cea de-a zecea ediţie şi aduce în cetatea medievală din oraş producători autohtoni de vin dar şi meşteri şi artişti populari.
Finii cunoscători ai vinului sau doar simplii „degustători" au acum ocazia să guste mustul din acest an sau să încerce producţii ceva mai vechi. Cetatea medievală din Târgu-Mureş găzduieşte şi în acest an „Sărbătoarea vinului şi a artei meşteşugăreşti", festival ce a ajuns la cea de-a zecea ediţie. Festivalul a fost inaugurat aseară cu mare fast de către autorităţile locale. „Vinul este o băutură pentru oameni maturi, o băutură care ascunde în spatele ei o poveste. O prietenie se leagă cu o sticlă de vin şi se întreţine cu câteva butoaie" a glumit prefectul Mureşului, Marius Paşcan la inaugurarea festivalului.
             Şi cum vinul nu călătoreşte niciodată singur, cetatea s-a umplut de oameni din toate colţurile ţării sosiţi la Târgu-Mureş cu tot ce aveau ei mai bun." Este al doilea an în care venim la Târgu-Mureş cu specialitatea noastră, este vorba de păstrăv afumat şi conservat în con şi cetină de brad", spune Gavril Marcel Porcilescu, un întreprinzător din localitatea suceveană Pojorâta. Cei care nu au fost mulţumiţi de tăria vinului pot să încerce ceva mai puternic adus tocmai din ţara Oaşului. „Avem aici o pălincă tradiţională oşenească de Cămârzana, o pălincă de prună, fiartă cu tot cu sâmbure şi cred că se găseşte un păhăruţ pentru cine vrea să o încerce", spune Călin Privat, un mic producător independent din Satu Mare. Cei care nu au trecut încă prin cetate o pot face până duminică seara, dacă nu pentru vin, măcar pentru artiştii care vor urca pe scenă.